Carolyn Carlson – „pioniera scenei coregrafice contemporane” – pentru prima oară la Bucureşti, invitată în FNT 2016
mySTAGE Logo mySTAGE Logo

Carolyn Carlson – „pioniera scenei coregrafice contemporane” – pentru prima oară la Bucureşti, invitată în FNT 2016

Între invitaţii străini de marcă ce vor fi prezenţi în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, se află o altă personalitate de excepţie a scenei dansului contemporan: coregrafa şi dansatoarea Carolyn Carlson – „o pionieră a s

Între invitaţii străini de marcă ce vor fi prezenţi în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, se află o altă personalitate de excepţie a scenei dansului contemporan: coregrafa şi dansatoarea Carolyn Carlson – „o pionieră a scenei coregrafice contemporane” – dupa cum o descrie publicaţia Le Monde.

„Reuşim să o avem pentru prima oară în România pe Carolyn Carlson, o dansatoare de mare anvergură, un coregraf rebel cu o activitate impresionantă, cu numeroase premii în lume, cu producţii cu totul altfel, de o mare fineţe şi intensitate. Suntem bucuroşi că pe 25 şi 27 octombrie ea va fi prezentă la Bucureşti cu două spectacole: primul, care se numeşte „Short Stories" / „Scurte povestiri” este format din trei mici performance-uri – bijuterie; iar într-unul din acestea va dansa chiar Carolyn Carlson! Cel de-al doilea, intitulat.„Now“/ „Acum“, este un spectacol de teatru-dans cu care artista şi-a inaugurat în toamna lui 2014, la Théâtre de Chaillot din Paris, noua companie de dans care-i poartă numele.” (Marina Constantinescu) 

Născută în California, Carolyn Carlson se descrie ca fiind, mai mult decât orice altceva, o nomadă. Cariera sa de peste cinci decenii în lumea dansului, cu popasuri semnificative în locuri-cheie, în roluri-cheie şi cu contribuţii deteminante pe scenele americane şi europene, ne-o înfăţişează ca pe o călătoare fără odihnă şi fără oboseală, mereu în căutarea descoperirii şi dezvoltării propriul său univers poetic.

A ajuns în Franţa în 1971 beneficiind de ideile lui Alwin Nikolaïs despre mişcare, compoziţie şi studiu. În următorul an, cu Rituel pour un rêve mort, artista imagina un manifest poetic prin care îşi descria propriul mod de lucru, acelaşi pe care se bazează şi în prezent: dansul şi puternica sa legătură cu filozofia şi spiritualitatea.

De altfel, atunci când vine vorba despre creaţiile sale, Carolyne Carlson preferă să le numească „poezii vizuale” şi nu „coregrafii”.

Timp de un deceniu, Carlson a influenţat şi a avut un success răsunător în întreaga Europă. A jucat un rol-cheie în naşterea dansul contemporan francez şi italian prin GRTOP (un grup transfrontalier de cercetare prin teatru) la Paris Opera Ballet şi Teatrodanza at La Fenice.

A creat peste 100 de lucrări coregrafice, foarte multe dintre ele rămânând lucrări emblematice în istoria dansului, precum Density 21.5, The Year of the Horse, Blue Lady, Steppe, Maa, Signes, Writings on Water sau Inanna.

În 2006 Carolyn Carlson a obţinut primul Leu de Aur oferit unui coregraf la Bienala de Arte de la Veneţia.

În 1999 a fondat Atelier de Paris - Carolyn Carlson la Cartoucherie, iar din ianuarie 2014, după nouă ani petrecuţi în calitate de Director al CCN Roubaix Nord-Pas de Calais, Carolyn Carlson se întoarce la Paris ca Artist Asociat al Théâtre National de Chaillot, unde şi înfiinţează propria sa companie de dans – Carolyn Carlson Company. Compania se află în prezent în centrul scenei coregrafice pariziene. Marea artistă susţine sesiuni de lucru pe improvizaţie, bazate pe tehnica ei specifică, preluată şi asumată de la mentorul său, Alwin Nikolaïs. Cu un repertoriu unic, acompianiată de dansatori care se ridică la adevărata sa valoare, Carolyn Carlson îşi continuă procesul de creaţie: în fiecare an Compania lansează cel puţin două spectacole de amploare, itinerează creaţiile în festivaluri internaţionale şi susţine creaţiile coregrafiilor prin prezentarea lor în întreaga lume. 

La Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, artiştii Companiei Carolyn Carlson vor susţine două spectacole:

În 25 octombrie, de la orele 21.00,  Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti va găzdui în cadrul FNT spectacolul „Short Stories” (Immersion, Burning, Li) / „Scurte povestiri” (Imersiune, Ardere, Li).

Immersion–este o bijuterie de 18 minute, în care Carolyn Carlson evoluează ea însăşi pe scenă. Eterna „doamnă a apei” întrupează dansul pur şi unic ca expresie a mişcării apei în metamorfoza sa infinită. În sunetul valurilor, coregrafa se cufundă în fluiditatea ei, în prezenţa ei intensă şi în adâncurile ei de nepătruns.

 

Burning–este un solo de 26 minute al dansatorului Won Myeong Won, despre metamorfozele din fiecare etapă a vieţii. Performance-ul Burning / Ardere conduce spectatorul într-o călătorie contemplativă spre acele lucruri pe care trebuie să le „ardem” în noi, pentru a putea merge mai departe.

Iar Li – este un duo cu durata de 25 de minute pe care însăşi creatoarea spectacolului o defineşte în umătorii termeni: „Li” este o ideogramă care desemnează la origine grăuntele din jad sau din lemn, „motivul organic” de la baza tuturor lucrurilor, când fiinţa se află în acord cu „tao”.

Transformările naturii

Suflul Vântului

Întunericul şi lumina

Dualitatea lui yin şi yang

Când unul devine celălalt

Fără niciun cuvânt. 

În 27 octombrie, de la orele 21.00, aceeaşi Sală Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti va găzdui în cadrul FNT spectacolul „Now” / „Acum” – care a avut premiera în 6 noiembrie 2014 la Théâtre National de la Danse Chaillot din Paris – şi care este un spectacol puternic influenţat de opera lui Gaston Bachelard „Poetica spaţiului”.

„De ce această operă?” – se întreabă însăşi autoarea spectacolului… „Ea se adresează acestor case şi locuri de neuitat în care locuim, martori ai aspiraţiei ardente a umanităţii la siguranţă şi ai ataşamentului pe care-l trăim faţă de forţele misterioase ce stau la baza realităţii tangibile a valorilor noastre profane şi sacre. O recunoaştere a vieţilor noastre cotidiene revelate. Imensitatea minusculă a prezenţei noastre în Univers.

Un act în 7 părţi metaforice: casa, de la subsol până la mansardă; sertare, cufere, dulapuri ce ascund secrete; cuiburi şi coconi; unghere de linişte şi vise; de la minuscul, la universal; imensitatea intimă; cercul etern, înăuntru şi în afară.

Fiecare dintre cele 7 părţi va fi traversată de un poem ales din Miłosz, Rilke, Baudelaire...

Uragane, furtuni şi averse bântuie „poetica spaţiului”; toate aceste cutremure fac din coliba cea mai modestă un refugiu robust. Ceea ce utilizează Baudelaire pentru a ne lărgi înţelegerea casei şi a universului. Minuscul şi imensitate.

Pentru că dansul este eminamente fără cuvinte, această creaţie nu este altceva decât o participare la curgerea continuă ce se exprimă prin timp şi spaţiu. O metaforă meditativă de o oră şi douăzeci de minute”. (Carolyn Carlson) 

SHORT STORIES 

Immersion

Coregrafia şi interpretarea: Carolyn Carlson

Muzică originală: Nicolas de Zorzi

O producţie originală: Centre Chorégraphique National Roubaix Nord-Pas de Calais, în parteneriat cu Théâtre National de Chaillot & Carolyn Carlson Company

Durata: 18 min

Burning

Coregrafia: Carolyn Carlson

Dansator: Won Myeong Won

Muzică originală: Meredith Monk

O producţie Carolyn Carlson Company

În coproducţie cu Adami (în cel de-al 60-a an de existenţă), în cadrul Festival June Events – CDC Atelier de Paris-Carolyn Carlson

Cu sprijinul: Crédit du Nord

Durata: 26 min

Li

Coregrafia: Carolyn Carlson

Dansatori: Chinatsu Kosakatani, Yutaka Nakata

Muzică originală: Aleksi Aubry-Carlson

O producţie originală Centre Chorégraphique National Roubaix Nord-Pas de Calais, cu sprijinul Quinzaine du Japon

Producător: Carolyn Carlson Company

Durata: 25 min

 

NOW

Coregrafia: Carolyn Carlson

Distribuţia (dansatori): Constantine Baecher, Juha Marsalo, Céline Maufroid, Riccardo Meneghini, Yutaka Nakata, Sara Orselli, Sara Simeoni

Muzica originală: Colette Malye

Scenografia: Maxime Ruiz (foto & video), Benoît Simon (edit fotografii)

Costume: Chrystel Zingiro

 

Producător executiv: Théâtre National de la Danse Chaillot

În colaborare cu: Carolyn Carlson Company

O coproducţie: Ballet du Nord – Centre Chorégraphique National Roubaix Nord-Pas de Calais /

L’Atelier à spectacle / La scène conventionnée de l’Agglo du Pays de Dreux

Durata: 1h 20 min (fără pauză)

Foto: Alain Fleischer / Laurent Phillipe / Florent Drillon Adami / M. Logvinov / Patrick Berger

Tag-uri

FNT2016

Se cauta date despre articol...

Se cauta articole similare...

Urmareste-ne pe facebook pentru noutati

Atentie

Accesul in sala de spectacol se va face in ordinea achizitiei biletelor online, cu maxim 15 minute inainte de inceperea spectacolului.

{{usrt.type}}

Alte spectacole recomandate Vezi toate

{{sugg[0].name}}