Ce vedem în FNT: Obsesii
mySTAGE Logo mySTAGE Logo

Ce vedem în FNT: Obsesii

Cordonul ombilical nu s-a tăiat prea bine. Urmele lui au rămas întinse peste tot. În camerele de spital pe care le-a locuit ani și ani fetița bipolară.

Cordonul ombilical nu s-a tăiat prea bine. Urmele lui au rămas întinse peste tot. În camerele de spital pe care le-a locuit ani și ani fetița bipolară. În casă, te miri unde: în parfumul cu care se dă Lora, în blănița cîinelui Louka, în telefonul de pe care tînăra sună la liniile fierbinți. Urmele acestea o înfășoară ca într-o magmă aprinsă, lichid amniotic care, devenit fortareață, rămîne de nestrăpuns. Din el picură pe rînd cînd dragoste, cînd ură, cînd dor, cînd revoltă. Și întotdeauna surescitare și fierbințeală a minții! Este descrierea pe scurt a personajului din one woman show-ul de la Arcub, Obsesii, pe care autorul Claudiu Sfirschi-Lăudat l-a confecționat din diferite fragmente din scrierile grecoaicei Margarita Karapanou. Iată ce l-a atras la ea:


„Margarita Karapanou a traversat lumea mergând – mereu într-un echilibru precar – pe o sârmă subțire, asemenea unei alte acrobate a literelor, Aglaja Veteranyi. A jonglat cu amintirile și a fost cât pe ce să se prăbușească. Până la urmă, s-a ținut dreaptă și a ajuns teafără de partea cealaltă a vieții. Veteranyi s-a prăbușit în gol. Părul mamei a cedat la un moment dat, s-a subțiat și n-a mai susținut-o. Margarita doar a traversat golul, deși a privit fascinată spre el, ca spre un iubit imposibil. Atât cât au putut, amândouă s-au agățat de cuvinte. Karapanou s-a salvat în cele din urmă prin literatură. A plătit scump, a trecut prin spitale așa cum unii vizitează orașe, dar a reușit să folosească cumva toată fierberea ei. A scris. Scrisul a fost modul ei de a trăi. Doar așa se salva de la o zi la alta. O salvare precară. Dar a funcționat. A scris cu mult nerv, aproape cu mânie. Când nu scria, cădea în gol, o apuca depresia, dar ca o pasăre care face acrobații în zbor, tot așa și ea transforma căderea liberă în gol a depresiei într-un avânt și mai puternic și se înălța încă și mai sus, de o apuca amețeala.


Marile calități ale textului pe care Claudiu Sfirschi-Lăudat „l-a improvizat liber”, inspirat de proza Margaritei Karapanou, stau în luciditate și ironie. Cuvintele scriitoarei, la rîndul său, fiică de scriitoare sînt căptușite cu maliție. Iar din amestecul dintre vulnerabilitatea femeii cu mintea rătăcită de pastile, din care frazele continuă să țîșnească, și sarcasmul cu care își tratează condiția, mama și dependența de ea se naște umor cu carul.


Plin de ritm, de contraste, de puncte și contrapuncte izbutite, textul lui Claudiu Sfirschi-Lăudat este literatură curată. Spectacolul Obsesii de la Arcub nu este performance, nu mizează nicidecum pe directețe și performativitate, ci pe plăcute adîncimi literare, pe un limbaj doldora de expresivitate.


Am scris ca și cum aș fi improvizat liber pe o temă dată. O auzeam pe Margarita Karapanou vorbindu-mi, iar eu îi răspundeam. A fost o scriitoare căreia îi plăceau jocurile. Mereu a vrut să scrie un thriller. Așa că am intrat în jocul ei, am chemat-o și pe ea la joacă și, până la urmă, a ieșit o joacă serioasă. Din care poți ieși rănit. Dar Karapanou a fost mereu o luptătoare. Așa că jocul din Obsesii este, de fapt, o lecție de viață.


- Claudiu Sfirschi-Laudat


În Obsesii, regizorul grec Yannis Paraskevopoulos imaginează un one woman show cu momente dramatice, pline de tensiune. Într-unul dintre cele mai bune roluri ale carierei, actrița Cerasela Iosifescu abordează registre diferite, de la moliciunea minții la înfrigurarea extremă a tinerei scriitoare, trecînd de fiecare dată printr-o bună doză de umor. De văzut și savurat!


Citeste mai multe pe http://www.b-critic.ro/spectacol/ce-vedem-in-fnt-obsesii-la-arcub/

Se cauta date despre articol...

Urmareste-ne pe facebook pentru noutati

Atentie

Accesul in sala de spectacol se va face in ordinea achizitiei biletelor online, cu maxim 15 minute inainte de inceperea spectacolului.

{{usrt.type}}

Alte spectacole recomandate Vezi toate

{{sugg[0].name}}