Regizoarea Gianina Cărbunariu le propune spectatorilor din Capitală, în zilele Festivalului Național de Teatru, o întâlnire aparte cu „Oameni obișnuiți”. „Eu mi-aș dori ca oamenii să vină să vadă spectacolul, în primul rând, pentru că mă i...
Regizoarea Gianina Cărbunariu le propune spectatorilor din Capitală, în zilele Festivalului Național de Teatru, o întâlnire aparte cu „Oameni obișnuiți”.
„Eu mi-aș dori ca oamenii să vină să vadă spectacolul, în primul rând, pentru că mă interesează întâlnirea dintre munca noastră și publicul bucureșten. Ce mi-aș dori eu să se transmită este un anumit tip de proces, pentru că spectacolul e rezultatul unei munci de documentare. Am făcut documentare în Anglia, Italia și România pe tema avertizorilor de integritate, acei angajați care descoperă nereguli în sistemul în care activează”, spune Gianina Cărbunariu.La rândul său, ca spectator în festival, și-ar dori să vadă mai ales producții ale teatrelor din afara Bucureștiului. „Nu aș rata spectacolele care au fost produse în provincie, pentru că, de fapt, pentru mine asta înseamnă FNT: acea șansă de a vedea spectacole pe care aș ajunge să le văd un pic mai greu.”
INFO
Oameni obişnuiţi
de Gianina Cărbunariu
Distribuția:
Florin Coşuleţ
Mariana Mihu
Ioan Paraschiv
Ofelia Popii
Dana Taloș
Marius Turdeanu
Regia: Gianina Cărbunariu
Scenografia și light design: Mihai Păcurar
Muzica originală: Bobo Burlăcianu
Durata: 1h 40 min (fără pauză)
Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu
„Mulți whistleblower-i (avertizori de integritate) nici măcar nu știau ce înseamnă cuvântul whistleblower înainte de a deveni ei înșiși whistleblower-i. Erau pur și simplu buni angajați care își făceau treaba conștiincios și de aceea li s-a părut normal să vorbească, să atragă atenția superiorilor atunci când au descoperit anumite abuzuri, nereguli în mediul lor de lucru. Aceste abuzuri sau nereguli nu priveau propria persoană, ele aveau însă ca efect un risc major adus oamenilor, interesului public. Nu au sesizat nereguli care priveau propria persoană, ci nereguli, nedreptăți, corupție și abuz din sistem. Indiferent de background (vârstă, educație, naționalitate, domeniu de lucru), există un model pentru cazurile de whistleblowing. Imediat ce au lansat un semnal de alertă, acești oameni, în loc să fie recompensați în vreun fel de către societate, s-au găsit în această situație absurdă: hărțuiți de angajator, făcuți să arate ca niște criminali în ochii colegilor, izolați de restul angajaților, luptând cu legislația existentă care nu îi protejează destul sau chiar deloc, în imposibilitatea de a-și găsi un nou loc de muncă din cauza faptului că reputația lor a fost distrusă. Acești oameni și-au pierdut carierele, locurile de muncă, uneori chiar familiile și sănătatea, casele, fiind tot timpul sub o presiune extremă. Însă nu au renunțat la cauza lor pentru că aveau siguranța că fac ceea ce este just, că au luat decizia morală corectă într-o situație limită în care au fost puși să aleagă.“
(Gianina Cărbunariu) Spectacol realizat în cadrul proiectului Be SpectACTive!, proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă, în care TNRS este implicat în perioada 2014-2018. Celelalte structuri partenere sunt: Capotrave/Kilowatt Festival Sansepolcro (IT), Bakelit Multi Art Center Budapesta (HU), B-51 Ljubljana (SL), Domino- Perforacije Festival- Zagreb (HR), London International Festival of Theatre (UK), Tanec Praha (CZ), York Citizens Theatre Royal (UK).
Foto: Adi Bulboacă