Cea de-a noua zi – penultima - a Festivalului Naţional de Teatru se constituie într-un complex de rafinate evenimente dedicate scenei contemporane şi artiştilor care o slujesc. Fără îndoială, capul de afiş al seriei de spectacole programate în acea
Cea de-a noua zi – penultima - a Festivalului Naţional de Teatru se constituie într-un complex de rafinate evenimente dedicate scenei contemporane şi artiştilor care o slujesc.
Fără îndoială, capul de afiş al seriei de spectacole programate în această seară îl constituie prima reprezentaţie din FNT a „Livezii de Vişini” de A.P. Cehov, în viziunea regizorală a renumitului Lev Dodin – invitat special al Festivalului, împreună cu trupa sa de actori de la Maly Drama Teatr - Théâtre de l'Europe, din Sankt Petersburg, Rusia.
Celelalte semnături regizorale pe care le veţi putea recunoaşte pe scenele FNT sunt ale unor artişti precum: Gigi Căciuleanu, Tompa Gábor, Dragoş Galgoţiu, Claudiu Goga sau Mihai Măniuţiu, cu producţii teatrale invitate din Iaşi, Târgu-Mureş, Turda şi, fireşte, Bucureşti.
Evenimentele zilei debutează însă la orele prânzului, la sediul Galeriilor Artmark (Str. C.A. Rosetti, nr. 5), printr-o licitaţie caritabilă cu diferite obiecte de artă, obiecte personale sau artefacte-mărturii ale activităţii teatrale, oferite de către artişti de seamă ai momentului, sau de familiile unor mari actori, plecaţi prematur dintre noi. Acţiunea se desfăşoară sub genericul „Dăruind vei dobândi”, iar sumele strânse din vânzarea acestor obiecte vor fi donate programului caritabil iniţiat de UNITER – Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”.
Continuă audiţiile de teatru radiofonicon-air pe frecvenţele Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic propunând, începand de astăzi, o serie de producţii inedite realizate în studiourile SRR după scrierile lui Federico Fellini.
Iar lansările editoriale din această după-amiază semnalează iubitorilor de carte apariţia unor lucrări de sinteză, sau monografii dedicate regizorilor de teatru, fie ei români, europeni, sau universali.
Vă reamintim totodată că, în spaţiul amenajat lângă Sala Media a Naţionalului bucureştean, Clubul FNT vă aşteaptă şi astăzi, între orele 13:00–16:00 şi 21:00–01:00.
Iată programul orar al evenimentelor ce se vor desfăşura în penultima zi a Festivalului Naţional de Teatru:
Sâmbătă, 29 octombrie
EVENIMENT
12.00 Galeriile Artmark
Dăruind, vei dobândi – FNT, un gând de recunoştinţă pentru artişti
Licitaţie de obiecte de artă şi personale, elemente de recuzită din spectacole de marcă oferite de mari artişti ai teatrului românesc, sau de familiile acestora. Sumele obţinute vor fi donate Campaniei Naţionale UNITER – „Artiştii pentru artişti”
LANSARE DE CARTE
16.00 Librăria Cărtureşti Verona
Regizori contemporani ai teatrului european
de Maria Delgado şi Dan Rebellato
Editura Tracus Arte
17.00 Librăria Cărtureşti Verona
Gábor Tompa: din opera unui regizor. De la Trei surori la Livada de vişini
album de fotografie
Editura Institutului Cultural Român
ON AIR. TEATRU RADIOFONIC
14.00 Radio România Cultural
Surpriza, scenariu de Mihai Lungeanu după „În afara programului” de Federico Fellini şi Nicola Manzari
Regia artistică: Mihai Lungeanu
O călătorie ideală / Revistă destul de simpatică de Federico Fellini şi Ruggero Maccari
Regia artistică: Gavriil Pinte
Spectacole produse de: Teatrul Naţional Radiofonic
SPECTACOLE
18.00 Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Studio
Un duşman al poporului de Arthur Miller, adaptare după piesa lui Henrik Ibsen
Regia: Claudiu Goga
Decorul: Andu Dumitrescu; Costumele: Lia Dogaru
Produs de: Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Durata: 2h 20 min cu pauză
Spectacol cu traducere în limba engleză
18.00 Teatrul Odeon, Sala Studio
Kafka.5 vise, după scrieri de Franz Kafka
Scenariul, regia, decorul, coloana sonoră: Dragoş Galgoţiu
Costumele: Lia Manţoc; Coregrafia: Răzvan Mazilu
Produs de: Teatrul Odeon, Bucureşti
Durata: 2h 10 min fără pauză
Spectacol cu traducere în limba engleză
19.00 Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Mare
Livada de vişini de A.P.Cehov
Adaptarea şi regia: Lev Dodin
Scenografia: Aleksander Borovsky
Produs de: Teatrul „Maly Drama” Sankt-Petersburg, Rusia
Durata: 3h cu pauză
Spectacol jucat în limba rusă, cu traducere în limbile română şi engleză
19.00 Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Atelier
L'Om DAdA
Un spectacol coregrafic de Gigi Căciuleanu,
Produs de: Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. Spectacolul este realizat sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”, în colaborare cu Gigi Căciuleanu Romania Dance Company şi Fundaţia Art Production şi cu sprijinul Institutului Cultural Român
Durata: 1h fără pauză
Spectacol de teatru-dans
19.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic
La ordin, Fürher! de Brigitte Schwaiger
Regia: Mihai Măniuţiu
Scenografia: Adrian Damian; Costumele: Claudia Castrase; Coregrafia: Andrea Gavriliu
Produs de: Teatrul „Aureliu Manea” Turda
Durata: 1h fără pauză
Spectacol cu traducere în limba engleză
Nerecomandat persoanelor sub 16 ani
21.00 Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Pictură
Sfârşit de partidă de Samuel Beckett
Regia: Tompa Gábor
Scenografia: Judit Dobre Kóthay
Produs de: Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”
Durata: 1h 40 min fără pauză
Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română şi engleză
Nerecomandat persoanelor sub 14 ani
Vă aşteptăm în Festival!
Foto: Viktor Vassiliev / „Livada de visini”, regia Lev Dodin; Bogdan Pintilii / „Un dușman al poporului”, regia Claudiu Goga