1. Jean–Louis Barrault spunea în cartea sa „Amintiri pentru mâine”: „Tinerețea este o bătlie la capătul căreia omul își poate pierde copilăria. Câți oameni nu umblă pe stradă, crezându-se vii, când, de fapt, nu mai sunt decât personajele lor, adică o armură goală ca în bătrânele castele bântuite de stafii.” Spectacolul nostru încearcă să chestioneze acest spațiu de care ne despărțim cu fiecare zi care trece, planul secund al vieții noastre: viața însăși. Suntem vii? Avem atenția trează? La ce reacționăm atunci când credem că suntem învinși? Starea de primejdie vie ne-ar putea salva? Teatrul ne poate învăța să traversăm acestă distanță dintre noi și viața noastră?

2. E o victorie a teatrului nostru atunci când o piesă românească ajunge să prindă corp în scenă. Din punctul nostru de vedere, piesa românească ar trebui să fie mult mai prezentă, dar înțelegem că acest fapt nu ține de teatru: autorii sunt singurii care poartă această răspundere. Ei ar trebui să fie încurajați să scrie și să rescrie.

3. Într-un alt secol, Radu Penciulescu monta la Pitești „Oameni și umbre” de Ștefan Berciu. Lui, actorilor de atunci și de azi le sunt dedicate gândurile noastre.

Regia, scenografia și ilustrația muzicală: Gelu Badea                                        

Regia tehnică: Emil Răpeanu  

Sufleur: Narcisa Mazilu

Sunet: Albert Ileanca

Lumini: Narcis Manea și Cristi Nica