TEATRUL CLASIC „IOAN SLAVICI” ARAD

DISPUTA (coproductie Teatrul „Nottara”, Bucureşti şi Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad)

Autor:  Pierre de Marivaux

Traducere: Doru Mareş

Regia: Vlad Massaci

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Asistenţă scenografie: Gabriela Spiridon

Coregrafia: Florin Fieroiu

Light design: Lucian Moga

Muzica originală: Vlaicu Golcea

Distribuție: 

Hermiane - Izabela Neamțu

Prințul - Zoltan Lovas

Mesrou - Călin Stanciu

Carise - Anca Băjenaru

Egle - Cecilia Lucanu - Donat

Azor - Alex Mărginenu

Adine - Cristina Juncu

Mesrin - Răzvan Bănică

Dacă Marivaux ar fi trăit în secolul XXI și nu în secolul al XVIII-lea, sigur ar fi făcut un film cu un experiment care ia naștere în laboratorul unei mari universități. Și „cercetătorii britanici” ne-ar mai fi luminat odată cum devin raporturile între femei și bărbați. Pe pariu că totul s-ar fi terminat cu o conferință despre gender studies? Așa, în universul lui Marivaux, în locul cercetătorilor, găsim un prinţ care izolează, încă de la naștere, patru copii. Până la vârsta tinereții și, implicit, a tumultului erotic, nu-i lasă să interacționeze cu nimeni, în afară de dădaca lor. Cărui gen, feminin sau masculin, îi sunt caracteristice nestatornicia și infidelitatea? Aceasta este premisa de la care pleacă cel mai mare autor francez de comedii al secolului său.De la primele oglindiri, întâi în luciul apei, apoi în ochii celuilalt, tinerii iau act de ei înșiși, apoi de celălalt, se îndrăgostesc, mai întâi de ei, apoi de celălalt și stabilesc perechi, aparent, pe viață. El sau ea se simt perfecți, iar dragostea îi face să-i atribuie alesului/alesei același etalon. Cu atâta perfecțiune în jur, tensiunile apar repede între cei de același sex, orgoliile se inflamează, mijesc zorii concurenței și, mai ales, ai infidelității.  Prin urmare, inconsecvența este apanajul cărui sex? Marivaux se arată mai democrat decât noi toți.” (Cristina Rusiecki, consultant artistic Teatrul „Nottara”)

Cronici:

Care e tema disputei dintre cei doi? Cine trădează primul. Femeia sau Bărbatul? Este aceasta o constantă, trădarea, nestatornicia (un descriptor al marivaudage-ului) sunt oare vechi de când lumea? Așa începe experimentul la care sunt supuși Eglé (Cecilia Donat), Azor (Alex Mărgineanu), Adine (Cristina Juncu) și Mesrin (Răzvan Bănică). Supravegheați de Mesrou (Călin Stanciu) și de Carise (Anca Bejenaru). Hronicul și cântecul vârstelor. Efuziune și înțelepciune. Nebunia iubirii și demența nestatorniciei. Mirarea, zăpăceala, imposibilitatea controlului de sine. Amețeala și dezmeticirea. Toate jucate cu foarte multe nuanțe de cei patru tineri actori din distribuție cărora le dau replica maturitatea, cinismul, revolta maturilor interpretați și ei cu un remarcabil simț al măsurii. Amețeala aceasta și dezmeticirea sunt admirabil surprinse de momentul coregrafic din final, cu lăudabilă măiestrie imaginat de Florin Fieroiu. În sunetele minunatei muzici a lui Vlaicu Golcea.

Mircea Morariu, www.yorick.ro

Disputa, de Marivaux, în buna traducere a lui Doru Mareș, într-o limbă actuală și suculentă. Un text moralist în care suveranul și amanta sa încearcă să afle care sex e mai înclinat către ușurătate și nestatornicie. Se pare că întrebarea fusese presantă și pentru părintele actualului suveran, care, cu 17 ani înainte, luase de la sînul mamelor două fete și doi băieți și-i crescuse  în izolare, doar cu doi servitori care să-i învețe minimul necesar. Acum urma să fie sloboziți, lăsați să se întîlnească și să se cunoască, iar reacțiile lor aveau să tranșeze disputa. Cele două cupluri se comportă cum era de așteptat, ca niște mici animăluțe care descoperă și numesc lumea și sînt dominate de instincte dintre care cel moral pare să lipsească. Rezultatul e o trecere subtilă de la narcisism la plăcerea adulării de către celălalt, la descoperirea plăcerii multiplicității și la testarea erotismului bisexual. Experimentul e întrerupt brutal de amanta suveranului, care îl face cu ou și cu oțet (pe taică-su și mai și) pentru că, am spune noi azi, „a experimentat pe oameni“ și îi explică puterea dragostei, singura care poate scoate ființele umane din starea de animalitate. După care îl părăsește.

Liviu Ornea, Observator cultural