Jocul dragostei și al întâmplării

de Pierre de Marivaux

Traducere: Liana Maxy

Producător: Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Pentru a studia caracterul celei care îi era destinată drept soție, Dorante îmbracă livreaua servitorului Arlechin, iar Silvia, care dorește și ea certitudini în privinţa viitorului soţ, preia rolul subretei ei Lizete.

Acest cadril, pe lângă încurcăturile comice pe care le produce,- comic sporit de tehnica măștilor și contramăștilor - pune pe fiecare dintre cei doi îndrăgostiți într-o situație psihologică aparte. Fiecare dintre ei constată că iubește un personaj de o condiție socială inferioară celei în care se află el și această constatare  îi oferă, pe lângă oarecare neliniști, certitudinea valorii reale a persoanei astfel puse la încercare.

Rupându-se de tradiții, Marivaux creează un nou gen de comedie – comedia psihologică – a cărei temă exclusivă este iubirea. Jocul dragostei și-al întâmplării este textul care vine în sprijinul acestei afirmații. Până atunci iubirea nu ocupa în comedie decât o funcție subsidiară, preocupa doar în treacăt, ca simplu resort de declanșare, în cele mai multe cazuri. În teatrul „celui mai serios dintre autorii ușori“, iubirea trece pe primul plan  devenind obiectul unor analize minuțioase, subtile, cu un rafinament aparte.