TEATRUL EVREIESC DE STAT

Autor: Pavel Kohout

Traducere: Alexandru Șahighian

Regia: Felix Alexa

Scenografia: Diana Ruxandra Ion

Distribuţia: 

Femeia - Maia Morgenstern

Doctorul - Mircea Rusu

Kellerman - Andrei Finți

Ce ar trebui să facă o femeie când este asaltată de doi nebuni? Primul îi salvează trupul, cel de-al doilea îi deschide sufletul. Primul este generos, bogat, mărinimos, iar cel de-al doilea este spiritual și plin de farmec. Primul este isteric; în schimb, cel de-al doilea este coleric. Primul te amenință că se va sinucide, cel de-al doilea că se va lăsa ucis de naziști. Ce poate face o femeie care ține, în egală masură, la amândoi? Piesa lui Kohout este scrisă cu ironie, subtilitate și umor negru. Există o anumită nebunie tragi-comică în reacţiile tuturor personajelor din acest spectacol. Dramele reale se amestecă cu ridicolul situațiilor, minciunile cu adevărul, şi numai astfel „jocul vieții” devine complet.

Cronici:

„Felix Alexa a reuşit să păstreze echilibrul "umoral" atât de neobişnuit al textului, să dea desfăşurării scenice fluiditatea şi tensiunea indispensabile şi să colaboreze fără accidente cu actorii la desenul limpede şi totuşi mereu enigmatic al eroilor. Aceşti actori sunt Maia Morgenstern, Mircea Rusu şi Andrei Finţi, adică interpreţi de categorie grea, profesionişti autentici şi vedete pline de farmec; din combinarea tuturor acestor date rezultă un spectacol agreabil la modul inteligent - specie, din păcate, mai rar întâlnită pe plaiurile noastre...”

Alice Georgescu, LiterNet

„Franz minte pentru că se teme că, altfel, va pierde dragostea, grija sau (dacă doar atât ar fi) prezența femeii de care s-a îndrăgostit în tinerețe. Walter minte căci situația îi convine, mai ales că alternativa ar fi să părăsească locuința și să înceapă o altă minciună. Elsa minte pentru că s-a găsit prinsă între doi bărbați pentru care are sentimente intense. Spre deosebire de ceilalți doi, Franz nu știe că minciunile lui s-au cam încurcat în pivniță și că efortul lui de a împleti povești e văzut ca un joc ieftin. Elsa ascunde minciuna pentru a păstra calmul și, desigur, pentru a-l păstra pe Walter; similar se întâmplă lucrurile și pentru bărbatul care trăiește izolat, traducând poezii de Shakespeare care-i aduc lui Franz faimă.

Povestea asta poate fi a oricui. Numele nu sunt ieșite din comun, nici preocupările protagoniștilor, cu toate că Elsa este o fostă artistă. De altfel, nici hainele lor nu diferă de cameră – kaki sau bej – ca și cum timpul a furat entuziasmul din decor și din oameni. Central este, multă vreme, jocul de șah, căci nu poți să nu-i asociezi pe regi cu cei doi bărbați. Faptul că Elsa câștigă cu atâta dezinvoltură poate spune ceva despre raporturile de putere și despre intuiția asociată femeilor, despre tact și diplomație, căci ea preferă să tacă și să-i joace bărbatului povestea, deși știe că el o minte de mulți ani despre cel pe care-l iubea. Muzica este amintirea constantă a ceea ce au fost odată, iar portretul artistei, mare cât peretele, poate sugera imaginea-trofeu, de premiu care trebuie expus și admirat.”

Andra Pavel, Semnebune.ro