Premiul Special Ubu 2019 decernat companiei Fanny & Alexander pentru proiectul “Mai este oare acesta Levi”
Premiul Ubu 2019 pentru cel mai bun actor sub 35 de ani decernat lui Andrea Argentieri

Regia Luigi De Angelis
Dramaturgia Chiara Lagani
Cu Andrea Argentieri
Producție E/Fanny & Alexander

Pornind de la documentele audio și video din arhivele Rai și Youtube, Andrea Argentieri joacă rolul scriitorului Primo Levi, preluându-i vocea, gesturile, atitudinea, discursurile la persoana întâia. Este o întâlnire față în față, în care scriitorul, pornind de la exigența adevărului care l-a inspirat în operele sale, își mărturisește experiențele din lagăr cu o tehnică de dezvăluire foarte lucidă, de răscolire a memoriei, cu transparența unei priviri în măsură să exprime ceea ce nu poate fi spus, pornind din perimetrul aparent senin al rațiunii.

Prin intermediul tehnicii de remote acting, de hetero-regie, experimentată de Fanny & Alexander în ultimii zece ani, se încearcă alcătuirea unui portret al scriitorului care se bazează pe întrebarea: în ce măsură mărturia aceasta încă mai poate tulbura și este capabilă să ne vorbească prin sensibilitatea unui actor care se lasă pătruns de materialele originale rămase de la acel scriitor? Poate epifania unei voci, a unui trup-suflet, imprimându-se în trupul unui actor mult mai tânăr decât modelul pe care îl urmărește, să facă să iasă la iveală puterea și necesitatea mărturiei sale într-un mod și mai convingător?

Mai este oare acesta Levi e portretul unui actor. Este încercarea de a concretiza experiența relatării, față în față cu scriitorul.

Obsesia super realismului

de Luigi De Angelis

În cartea sa “Cei aleși și cei damnați”, cu referire la traducerea în germană a cărții “Mai este oare acesta un om”, Primo Levi vorbește despre o încercare aproape obsesivă de super-realism, în care vrea ca traducerea să fie un fel de magnetofon direct al experienței, un fel de retroviziune sau restaurare a posteriori ... Această obsesie a fost motorul care a propulsat proiectul “Mai este oare acesta Levi” și linia sa directoare.

A pune un interpret, un actor în situația de a fi străbătut de vocea înregistrată a unei alte vieți, de a-și îmbrăca vocea ca pe o piele, de a face o baie sufletească în ea, impregnându-se, ca un ghem de lână înmuiat în apă. În interiorul vocii unui scriitor cu o personalitate plurivalentă precum cea a lui Primo Levi se ascunde o lume foarte bogată, alcătuită din emoții, reținute sau eliberate, iar în ea se zărește o țesătură complexă; în granulația vocii sunt ascunse traumele experienței, dar mai presus de toate de acolo izvorăște întreaga forță a caracterului, a rațiunii, a misiunii. În “Mai este oare acesta Levi” interpretul nu citește, ci este „citit” de o voce străină care trece prin el, face să reacționeze, ca într-un proces chimic, în interiorul său, materialul sonor care i-a fost propus printr-o cască, pe care el îl redă instantaneu, dat fiind că a studiat proxemica scriitorului, expresiile sale faciale, emoțiile lui interioare și exterioare, lăsând să locuiască în sine cealaltă viață, celălalt înveliș al sufletului, printr-o baie sonoră.

Este o formă de mimetizare prin apropiere, în care trebuie să știi să faci loc, să primești, să cauți asemănări interioare, corespondențe cu propria experiență de viață, să respecți, să reverberezi; este o formă de observație meditativă, în care nu trebuie să ai tentații volitive, afirmative, ci mai degrabă trebuie să știi să captezi, să te transformi într-o antenă, să interceptezi, să te lași străbătut, să lași să curgă. După cum subliniază Marco Belpoliti în “Primo Levi din față și din profil”, în scrierile lui Levi se simte forța oralității, ca și cum Levi ar fi mai degrabă un scriitor oral decât unul cu stilou. Nevoia lui de mărturie se simte în scrisul său, ca și cum textele sale ar fi fost mai întâi „testate” într-o călătorie cu trenul, acasă, în conferințe, în fața diferitelor comunități de ascultători pe care s-a întâmplat să le întâlnească și pe care nu le-a evitat niciodată …

Și viceversa, interviurile lui la radio sau la televiziune sunt incredibil de lucide, par scrise în momentul în care sunt enunțate, există o continuitate între oralitate și scris în ambele sensuri. Din acest motiv am ales să nu punem în scenă operele literare ale lui Primo Levi, în afară de câteva fragmente din “Sistemul periodic”, dar am preferat să ne oprim asupra forței copleșitoare a limbajului său oral, din care iau naștere concepte foarte vii ce par să fi fost pronunțate pentru prima dată în momentul în care sunt enunțate de interpret, făcându-le să pară cuvinte de astăzi, săgeți ascuțite, răspunsuri politice la cenușiul acestor vremuri.