Salba Dracului

TEATRUL DRAMATIC „FANI TARDINI” GALAŢI

Autor: Vasile Alecsandri

Adaptare: Alexandru Dabija

Regia: Alexandru Dabija

Light design: Gabriel Anghel

Sunetist (theremin): Cornel Mihăilescu

Distribuţia:

Enachi  Damian - Lucian Pînzaru

Iorgu, Nepotul Lui Damian - Florin Toma    

Gahița Rosmarinovici - Petronela Buda

Dascãlul Ieni - Ciprian Braşoveanu

Preotul  Grigore - Radu Horghidan  

Felcerul - Vlad Ajder

Ițic Friedman - Vlad Volf  

Baronul Forir  Von  Gartenberg - Ștefan Forir

Doamna Gângu - Oana Mogoş 

Lenuţa, Fata  Doamnei  Gângu - Flavia Călin

Zoiţa  Kiulafoglu - Elena Anghel

Agamemnon  Kiulafoglu - Ionuţ Moldoveanu

Naşa, Vivandiera - Oana Preda

Iftimi, Ţiganul Lui  Damian - Răzvan Clopoţel

Prima comedie cu tematică originală a lui Alecsandri este Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului, care reflectă contradicţiile din societatea vremii, conflictele dintre nou şi vechi. Iorgu, nepotul lui Enachi Damian, bonjurist educat într-un centru imaginar de cultură, la Sadagura, tip superficial, observă că Iaşiul este o urbe anchilozată, unde șabloanele vechilor forme de existenţă nu pot fi dărâmate de suflul înnoirii. Enachi Damian ştie bine că franţuzitul Iorgu trebuie să-şi înalţe neamul nu prin exerciţiul livresc, pe care-l dispreţuieşte de altfel, ci prin puterea banului. Parodie politică și nu numai, SALBA DRACULUI ironizează ascuțit adevăruri amare, false prejudecăți și amendează prefăcătoria! Pentru autor, piesa devine vocea prin care își face cunoscute opiniile vis-a-vis de tradiții, năravuri sau bune obiceiuri din comunitatea vremii, totul de pe poziția intelectualului cu acut simț critic…. !!! Pentru actorii implicați, SALBA… este prilejul descoperirilor de tipul celor care pornesc din scenă și ajung în interiorul lor, colorându-le mijloacele artistice! Veți avea surprize! Iar pentru public, SALBA …. Va fi un bun și oportun prilej de a se reîntâlni cu umorul sănătos, cu farmecul nedisimulat și cu….dulcili grai moldovinesc!

Cronici:

„Textul ales pentru spectacolul de la Teatrul Fani Tardini din Galaţi e Iorgu de la Sadagura sau Salba dracului, unul mai puţin jucat din dramaturgia lui Alecsandri, pe care Dabija îl împănează cu trimiteri culturale necesare înţelegerii contextului şi nu numai. Unele dintre acestea se referă chiar la Sadagura, localitatea din titlu, care, asociată subtitlului, salba dracului, denumire dată de moldoveni cruşinului - un laxativ cunoscut, recomandat constipaţilor, ne indică şi sensul mişcării personajului de la Cernăuţiul austro-ungar la satul de baştină al lui Iorgu, undeva prin preajma Iaşului, unde se întoarce chipurile şcolit nepotul grecului Enachi Damian. Sigur, Alecsandri a scris piesa pe vremea luptei cu bonjuriştii în apărarea culturii naţionale, într-o Moldovă pestriţă (de unde şi aluziile la Teatrul Naţional şi repertoriul acestuia). Invocând conglomeratul de etnii care populau atunci Ţara Moldovei, nemţi, evrei, greci, ţigani, ucrainieni şi atmosfera barbară unde nu străbate nicio rază de civilizaţie, cum se exprimă pasă-mi-te cu snobism Iorgu, piesa are adevăr şi pentru zilele noastre, chiar dacă problema stă sub altă lupă. Fac deliciul spectatorilor referinţele la drumurile rele, obiceiurile culinare, cazanul cu ţuică, la lipsa de învăţătură (mintea trebuie developată sufleţelule, adică să te luminezi) via Dimitrie Cantemir, citat din nou de regizor (am mai auzit replica în Viforul) la superstiţii, treaba cu cruşinul sau subiectul despre draci din spectacolul popular prezentat în faţa satului de Iorgu sub masca unui personaj de bâlci. În replici cu dus-întors, unde Dabija colaborează cu Alecsandri în acelaşi spirit satiric, pamfletar, spectacolul integrează povestea revenirii lui Iorgu din străinătate într-un spaţiu românesc/moldovenesc cu multe metehne punând în discuţie argumente de o parte şi de alta. Umorul propriu regizorului cu care abordează în general această temă nu e unul răutăcios sau revanşard. Dimpotrivă, e tandru, melancolic, adesea, şi mai ales generos din punct de vedere teatral, provocând imaginaţia creatoare în expresia ludică pe care o presupune.”

Doina Papp- adevarul.ro