
Acest profil nu a fost revendicat încă.
Teodor Corban
În cei peste douăzeci de ani de actorie, viaţa lui Teodor Corban s-a împărţit între scena Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi şi platourile de filmare. În 2006, a călcat pe covorul de la Cannes după ce a interpretat dumnezeieşte rolul lui Virgil Jderescu, patronul unui post de televiziune local, în filmul "A fost sau n-a fost", în regia lui Corneliu Porumboiu. O realizare pe care, spune Teodor Corban, nu o va uita niciodată