
Angajare de clovn - Artiștii pentru artiști
Momentan nu sunt bilete disponibile
Trei clovni bătrâni, vechi saltimbanci rivali, se reîntâlnesc în fața unui Circ, în urma unui anunț de angajare. Un eveniment ca o regresie în amintiri.
Despre eveniment

În primele zile ale primăverii declarăm deschisă cea de-a 16-a ediţie a programului UNITER Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, realizată în parteneriat cu instituţiile de teatru din Bucureşti şi din ţară. Împreună, venim în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, prin spectacole oferite în numele cauzei artiştilor noştri pentru care scena rămâne o frumoasă amintire. Credem că această unitate a breslei – care se întâmplă de 16 ediţii încoace prin acest program – este un semn că prin TEATRU putem schimba vieţi.
DE CE SĂ VĂD ACEST SPECTACOL?
Fiecare dintre noi avem atâtea motive să mergem la teatru: pentru spectaculos sau pentru iluzie, fie pentru poveste, fie pentru sentimentele transmise sau pentru bogăția pe care o luăm de acolo. Aveți toate aceste motive să vedeți „Angajare de clovn” de la Teatrul Național I.L.Caragiale București.
E teatru. E circ. E spectacol. E cu adevărat spectaculos. E impresionant. Are emoție și melancolie. E precum o amintire. E o călătorie înapoi în copilărie. E amar, e comic, real, uman, pătrunzător și simplu. Este deopotrivă pentru cei mari și cei mici. Cu clovni muzicali, cu magie, cu dresură și acrobație, împletite cu teatru, cu jocul actoricesc, cu conflict și replici inteligente, cu poveste și puterea cuvântului pe scenă.
CARE E POVESTEA?
Trei clovni bătrâni se reîntâlnesc după zeci de ani în fața intrării unui circ, toți trei răspunzând aceluiași anunț de angajare. Se caută un clovn bătrân!
Publicul asistă la un spectacol de teatru, clasic, pe scenă de tip italian a Sălii Studio din TNB, în prima parte a spectacolului. Urmează pauza de aproximativ 30 de minute, în care este purtat în foaierul teatrului, în lumea magică a circului, cu acrobații, magie, dresuri, contorsionism și voioșia acestei lumi. Apoi, parcă intrând în memorie sau vis, este transportat în arena circului, unde cei trei clovni sunt din nou tineri, în memoria zilelor de altă dată, a gloriei lor în manej, configurația Sălii Studio având capacitatea de a fi modificată pe deplin. Așadar, „Angajare de clovn” aduce trei spectacole într-unul singur: teatru clasic, circ și arena circului.
REGIZORUL, ACTORII, PIESA
Ion Caramitru, aici în calitate de regizor, valsează cu personajele și spectatorii deopotrivă, pe ritmurile muzicii italienești vechi, între realitate, concret, palpabil și fantezie, amintire și imaginație. O punere în scenă ce debordează de spectaculos, de lumină și culoare, cu emoție și melancolie, între amarul realului și gustul uitat al copilăriei.
„De mic am fost împătimit de arta circului. Când am citit „Angajare de clovn”, am simțit imediat că piesa este inspirată dintr-o realitate precisă, legată de artistul de circ, care este poate cel mai neajutorat din punct de vedere social. Arta sa,... nu necesită studii universitare sau diplome care, luate în calcul la salarii și pensii, să le ofere clovnilor un sprijin material.” Ion Caramitru
Cei trei clovni sunt interpretați cu măiestrie, originalitate și savoare de către trei tineri actori (îi puteți vedea și în „ActOrchestra” din cadrul programului 9G de la TNB): Petre Ancuța, Emilian Mârnea și Florin Călbăjos. Aceștia îmbină cu dibăcie de circari muzica, momentele de circ, naivitatea giumbușlucurilor și cu dăruire de actori se dedică forței scenelor de teatru, cu diloguri aspre, acide și cu sarcasmul ce transpare din text.
„Angajare de clovn” este ultima piesă scrisă în 1986 în România, înainte de emigrarea sa la Paris, a dramaturgului Matei Vișniec, cel mai jucat autor român contemporan. În 1991 a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească.
Spectacolul excelează în ceea ce privește muzica și luminile, acestea fiind motorul principal al mașinii timpului care îi poartă pe spectatori înapoi în memorie, în vis, fiind elementele subtile și delicate care ating fiecare suflet din public.
„Angajare de clovn” este un spectacol pentru suflet, pentru bucuria amintirii și pentru melancolia prezentului.
Distribuție și echipă
Galerie

Vouchere cadou
Voucher-ul este cadoul ideal, indiferent de ocazie. Fă-le o surpriză celor dragi cu un voucher-cadou valabil pentru achiziția de bilete la orice eveniment de pe mySTAGE!
Cumpără voucherDacă urmărești un eveniment, vei primi pe e-mail informații despre noi reprezentații
