Timp de 50 de minute, Cehov dialoghează cu oamenii timpului său, dar în 
primul rând cu Olga Knipper, despre viaţă şi despre artă, despre 
chinurile creaţiei şi, mai ales, despre iubire.

Este o tentativă scenică de a descoperi ceva din tainele cuprinse în 
epistolele sale şi de a propune rezolvări scenice libere, provocatoare, 
chiar polemice.

*****
"Cehov e atât de mare tocmai pentru că e universal. Se adresează simplu, 
clar, discret, emoțiilor celor mai profunde pe care le experimentează 
omul de pretutindeni și dintotdeauna. Toți iubim, toți avem eșecuri, 
toți visăm la glorie, la recunoașterea celorlalți, toți trecem prin 
ratare, toți trecem prin momente de singurătate, toți ne căutăm pe noi 
înșine (unii chiar fără să știe). Monologul Ninei va fi actual cât va 
dăinui teatrul. Durerea pierderii livezii va fi resimțită de toți cei 
care vor avea de traversat schimbarea unei lumi vechi (cu toată savoarea 
ei și cu toate nereușitele ei) pentru una nouă (de regulă, mult mai 
pragmatică). Ratarea lui Vanea și a Soniei se va înăbuși, își va striga 
neputința și se va permanentiza apoi tăcută, cât timp bunătatea va mai 
bântui prin lume. După cum vor prolifera necontenit profitorii (mai mari 
sau mai mărunți, gen Serebreakov) cât timp impostura va ști să 
păcălească onestitatea și spiritul critic al celorlalți.
Disponibilitatea ta, chiar de la început de drum în lumea teatrului, de 
a te apropia de asemenea zone de căutări artistice nu poate decât să-ți 
fie benefică.
(...)
Așa cum ți-ai conceput recitalul, cu implicare emoțională maximă, cu 
prospețimea specifică începutului de drum, cu stângăciile inerente 
aceluiași început de drum, cu nevoia de a scormoni în ungherele tainice 
ale personajelor, de a te juca cu sentimentele lor (asemeni
jocului cu cubul magic care intotdeauna amestecă fețele), inituiesc că 
ți-ai/ne-ai propus un manifest: “asta e zona pe care vreau să clădesc 
cariera, asta vreau să explorez, ăsta va fi drumul meu”. Radu Beligan 
mi-a spus odată, întrun interviu, că realismul psihologic este calea 
regală a teatrului. Și mă bucur că ești printre cei care au înțeles deja 
acest adevăr simplu și se ghidează după el." (Adrian Palcu, scrisoare 
către Cristina Constantinescu)

*****
"La crearea atmosferei din spectacol contribuie efectiv o voce 
bărbătască melodioasă, bine pozată, aparținând regizorului și actorului 
Mircea Constantinescu (în rolul lui A. P. Cehov) care, din când în când, 
ne amintește cine este autorul minunatelor personaje din piesele 
cehoviene: Irina, Natașa, Sonia, Nina, Olga, Charlotte, Arkadina etc. 
care ne-au emoționat, de-a lungul timpului de câte ori am văzut 
montările cu Pescărușul, Trei surori, Livada cu vișini, Unchiul Vania, 
Platonov, reproducând gândurile atât de sincere, uneori sfâșietor de 
sincere, ale marelui scriitor, imortalizate în zecile, chiar sutele de 
scrisori către Olga Knipper-Cehova (soția sa) de care a fost obligat de 
multe ori, din cauza suferinței sale, să stea departe. Aflăm cu această 
ocazie ce îndrumări, ce povețe îi dă soției sale, din care se degajă o 
imensă și sinceră dragoste și mai ales ce sfaturi îi dă actriței pentru 
rolurile pe care le-a interpretatat de-a lungul vremii, uneori ca un 
adevărat regizor, sfaturi pe care le poate folosi și astăzi orice tânăr 
actor care aspiră să devină un artist adevărat." (Candid Stoica)