TEATRUL REGINA MARIA, ORADEA

Autor: Tudor Mușatescu

Regia: Claudiu Goga

Scenografia: Lia Dogaru

Asistent scenografie: Amalia Buie  

Face Designer: Minela Popa

Distribuţia: 

Decebal Necşulescu – Sorin Ionescu

Bébé Damian – Șerban Borda

Nina Damian – Denisa Vlad

Amélie – Anda Tămășanu

Miza General Stamatescu – Elvira Rîmbu

Generalul Stamatescu – Petre Ghimbășan

Traian Necşulescu – Alin Stanciu

Iorgu Langada – Sebastian Lupu

Platon Stamatescu – George Dometi

Un Comisar – Pavel Sîrghi

Fane – Alexandru Rusu / Eugen Neag

Pişlică – Eugen Neag / Alexandru Rusu           

Mitzi – Mirela Niță Lupu

Ana – Adela Lazăr

Un Gardian – Andrian Locovei

„Politica e ca moda! Evoluează, se schimbă, se preface. Fidelitatea în politică nu e decât o nesfârșită serie de adultere!”, spune personajul principal din …Escu pentru a-și justifica naveta politică. Tudor Mușatescu și-a scris piesa în 1933, la un an după Titanic Vals, dar eroii ei par oameni din zilele noastre.

Copiii lui Spirache Necșulescu, măruntul funcționar din Titanic Vals, câștigător în alegeri pentru că spune: „Nu mă alegeți!”, nu seamănă deloc cu tatăl lor. Miza, fiica cea mare, e „nevastă de general”, cealaltă fată, Gena, e nevastă „de președinte de tribunal”. Iar Decebal e… politician. Demagog, unsuros, fără scrupule, ar face orice ca să ajungă deputat. A și făcut destule, după cum îi spune senin socrului său:

«LANGADA (decis să se răfuiască „o dată pentru totdeauna”): Nu m-ai făcut tu liberal cînd eram conservator?

DECEBAL: Pentru că interesele statului cereau ca familia mea să fie, în acel moment, liberală.

LANGADA: Dar ţărănist de ce m-ai făcut cînd eram averescan?

DECEBAL: Pentru că, din toată ţara asta, nu era să fim numai noi în opoziţie, cînd toată lumea era la putere.

LANGADA: Da… dar vezi că tu ai schimbat partidele şi eu m-am făcut de rîs. Aia!... Nu mai pot să scot o vorbă. Nici la cafenea, nici la club… nicăieri. O viaţă întreagă cît am fost conservator, toată lumea nu mi-a zis decît „coane Iorgule”. Acuma – de cînd ai intrat dumneata în familie şi m-ai zăpăcit cu noile curente politice, – cînd îmi zice lumea „şobolan”, cînd „fripturist”, cînd „tehnician” (…)»

Replicile de mai sus sună familiar și pentru spectatorul de astăzi, de parcă într-o sută de ani nimic nu s-a schimbat în România. Cu un talent egal cu maestrul său Caragiale, Mușatescu face în …Escu o radiografie satirică a năravurilor politice, cu un uimitor talent… prevestitor.

 Șantajul, un pic de fâțâială erotică, cât să dea sare și piper vieții politice, nițel noroc al prostului sunt ingredientele savuroase ale piesei.

Iar la final, pentru că din socialist s-a făcut iar țărănist, dar nu i-a „ieșit pasența”, Decebal Necșulescu, neînvins, decide să-și facă partidul lui.

Ce ziceți? Dacă citiți ziarele de anul trecut, nu găsiți exemplul clar sub ochi?

…Escu nu e doar o piesă de epocă, cu parfumul ei vechi și bun, ci o uluitoare parabolă a prezentului României…

Cronici:

„Regizorul Claudiu Goga a optat pentru o montare clasică, păstrând intact textul, cu tot cu franţuzisme, şi demonstrând că mesajul este atât de actual în anul de graţie 2019, când ne pregătim de campanii electorale. Demersul său artistic a fost sprijinit de echipa formată din scenografa Lia Dogaru, care a plasat acţiunea în grădina unei case din înalta societate, neuitând să atragă atenţia, prin amplasarea verticală a unui imens covor cu motive populare româneşti (aceleaşi ca pe şorţul servitoarei Ana), că originile nu pot fi mascate prin titluri şi onoruri. În completare, designerul Amalia Buie şi face designerul Minela Popa  centrează personajele în realitatea anilor ’30, cu tuşe elegante şi discrete. De altfel, sub semnul discreţiei şi al măsurii a stat întreg spectacolul trupei Iosif Vulcan. Or în comedie măsura este cel mai greu de găsit. Claudiu Goga şi-a ales foarte bine distribuţia şi a condus milimetric actorii pe firul roşu al poveştii, şlefuind roluri fără urmă de îngroşală şi kitsch – un alt risc al comediei, mai ales atunci când interpreţii dau viaţă unor caractere. O galerie de portrete emblematice, uşor recognoscibile, ridicole în firescul de a fi, a prins graţie unei echipe al cărei tandem s-a demonstrat funcţional la premieră, prin simbioză actoricească, în tensiune şi energie bine susţinute, fără ieşiri la rampă, cu atenţie spre detaliu, inclusiv în apariţiile de plan secund. Şi tocmai această tensiune a jocului, alături de acurateţea şi onestitatea interpretării, i-a adus spectatorului pofta de râs. Pentru ca întregul oferit de echipă să fie funcţional, fiecare actor din distribuţie a avut misiunea unei evoluţii individuale bune.”

Andreea Costea, www.crisana.ro