Event

Iubitul meu dușman - SEAS 2026

Momentan nu sunt bilete disponibile

În Iubitul meu dușman, Gianina Cărbunariu plasează acțiunea într-o reuniune de familie din ajunul Crăciunului, într-o casă de vacanță din România.

Despre eveniment

Iubitul meu dușman

de Gianina Cărbunariu

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova




Sinopsis:

În Iubitul meu dușman, Gianina Cărbunariu plasează acțiunea într-o reuniune de familie din ajunul Crăciunului, într-o casă de vacanță din România. Membrii unei familii și câțiva prieteni apropiați se întâlnesc pentru a petrece sărbătorile și a pregăti botezul unui copil. Discuțiile aparent obișnuite despre viața de zi cu zi alunecă treptat în dispute despre Revoluția din 1989, comunism, conspirații politice și identitate națională. Pe măsură ce tensiunile cresc, realitatea cotidiană este invadată de fantomele trecutului, apar în scenă Elena Ceaușescu, Anna Bathory, Jean Pârvulesco. Personajele se confruntă cu propriile prejudecăți, nostalgii și teorii contradictorii despre istorie și prezent. Piesa explorează modul în care trecutul continuă să bântuie prezentul și felul în care conflictele ideologice se mută, subtil, în intimitatea sufrageriilor, în conversațiile dintre cei apropiați.

Pornind de la cercetări realizate în România și Slovacia, spectacolul Iubitul meu dușman își propune să investigheze mecanismele dezinformării și ale polarizării sociale, lansând întrebarea dacă, într-o lume marcată de conflicte și propagandă, mai este posibil să găsim o poveste comună care să ne apropie, nu să ne dezbine.

Regie: Gianina Cărbunariu

Scenografie: Adrian Ganea

Muzică: Oscar Ungvári

Regie scenă: Mihai Manea

Sunet: Dan Feneșan

Lumini: Ștefăniță Rezeanu, Marian Tudorache

Video: Florin Chirea, Eduard Sărăcin

Sufleur: Ramona Popa

Producător: Marius Pîrlea

Distribuție: Iulia Colan (Sabina), George Albert Costea (Radu), Romanița Ionescu (fantoma Elenei Ceaușescu, fantoma Annei Bathory, fantoma Saftei florăreasa), Iulia Lazăr (Iulia), Cătălin-Mihai Miculeasa (Doru), Mircea Mogoșeanu (Vlad), Roxana Mutu (Ioana), Raluca Păun (Marcela), Cosmin Rădescu (Ștefan), Vlad Udrescu (Victor, Fantoma lui Pârvulescu), Darius Feraru (Operator), Mihai Manea (Asistentul lui Vlad)

Vouchere cadou

Voucher-ul este cadoul ideal, indiferent de ocazie. Fă-le o surpriză celor dragi cu un voucher-cadou valabil pentru achiziția de bilete la orice eveniment de pe mySTAGE!

Cumpără voucher

Dacă urmărești un eveniment, vei primi pe e-mail informații despre noi reprezentații