Leonce și Lena

Prințul Leonce și-a pierdut orice motivație pentru a mai juca rolul în care a fost distribuit. Nu vrea să se mai prefacă, nu vrea să mai contribuie la iluzia că lumea în care trăiește nu este un grajd condus de un bufon, nu vrea să mai consume împreună cu toți ceilalți același romantism golit de spirit sau originalitate și, mai ales, nu vrea să se căsătorească cu Prințesa Lena, pe care nu a văzut-o niciodată.

Așa că, împreună cu noul său valet cerșetor Valerio, fuge în lume, numai pentru a descoperi că lumea nu este decât o repetare la nesfârșit a aceluiași loc din care a fugit. Dar pentru că romantismul este ca o râie, întâmplarea face ca și Prințesa Lena să fugă de aceeași căsătorie, în aceeași pustietate în care a fugit și Leonce, iar cei doi se îndrăgostesc și uită imediat toate tiradele pe care le-au ținut contra iubirii, fără să știe că au întâlnit tocmai persoana de care fugeau.

Abia după ce se căsătoresc descoperă că n-au făcut decât să execute ca niște marionete un plan parcă dinainte stabilit. Și treziți în felul ăsta la realitate, rămân întrebările - există posibilitatea de a avea cu adevărat decizii proprii? Ce facem după ce se risipesc iluziile? Și cum de a scris Büchner în 1836 ceva atât de modern și de absurd despre absurditatea existenței noastre?

de Georg Büchner

traducerea: Nina Cassian

scenografia: Maria Nicola

costume: Baden 11 și Narman