În timp ce planeta este în pragul dezastrului, ploile acide au devenit un lucru obișnuit, centralele atomice au „răsărit” printre blocuri, iar de la robinet curge doar apă ruginită, oamenii își văd nestingheriți de prioritățile lor meschine, deloc îngrijorați de aceste aspecte, devenite parte din cotidianul lor.

În acest univers distopic se desfășoară acțiunea spectacolului „Luna”, având la bază un text puternic, scris de autoarea japoneză Koharu Kisaragi. 

În plan principal, avem povestea unui cuplu care își trăiește drama. Fiecare pe a lui.

El, un tânăr ambițios, pentru care cariera este cel mai important lucru din lume. Viața lui se învârte în jurul acestui job depersonalizant, unde colegii nu îi spun pe nume, ci i se adresează cu team leader, așa că nu e de mirare că atunci când este concediat, pică în derivă și, pe moment, nu își mai găsește sensul. Cine este el, dacă nu mai este team leader?

Ea, soția care stă și așteaptă. Să se întoarcă soțul, să nu mai plece, să o vadă. Un gol imens se formează în jurul ei și este dispusă să facă orice și să accepte pe oricine ar putea să o salveze din această singurătate înnebunitoare.

În plan secundar, o bunică își acceptă soarta de a fi aruncată la gunoi, așa cum se întâmplă adesea cu bătrânii, o femeie își dorește neapărat o aventură cu un team leader (oricine ar fi el) în timp ce băiatul bun, dar cu funcția greșită, i-ar pune lumea la picioare, iar ticălosul oportunist profită de orice ocazie și se justifică cinic: „Tu nu vezi în ce lume trăim?”.

În tot acest timp, administratoarea blocului încercă să le atragă atenția asupra pericolelor imediate care amenință planeta, dar este ignorată. Cam asa cum îi ignorăm și noi pe  oamenii de știință care ne tot indispun vorbind despre gaura din stratul de ozon, încălzirea globală, topirea ghețarilor și alte teme prea mici pentru mărețele noastre preocupări de zi cu zi. 

„Luna” vorbește, cu un umor amar și momente de reală emoție, despre alienare, despre singurătate și despre oameni care pot fi dați afară din propriile vieți, totul pe fundalul unei lumi care se prăbușește. 

Fără excese, fără să fie ostentativ, spectacolul este un semnal de alarmă tras cu delicatețe despre un viitor nu tocmai improbabil. Din contră…