
M de la Murphy
Momentan nu sunt bilete disponibile
„M de la Murphy” este un puzzle coregrafic bazat pe celebrele legi ale lui Murphy. Un spectacol de teatru fizic, „viu”, ludic, plin de umor.
Despre eveniment
Cum viața este ceea ce ni se întâmplă în timp ce ne facem alte planuri și cum a greși este uman, dar și mai uman este să dai vina pe alții și pentru că, în definitiv, dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost, spectacolul„M de la Murphy” se joacă de-a comicul cu fatalitatea noastră de zi cu zi și face haz de necaz.
„M de la Murphy” este un puzzle coregrafic bazat pe celebrele legi ale lui Murphy. Andrea Gavriliu și cei opt performeri vorbesc, prin mișcare, despre micile mari paradoxuri din viața noastră, de acele imperfecțiuni care ne unesc și ne îndepărtează în același timp.
Un spectacol de teatru fizic, „viu”, ludic, plin de umor, în care instrumentele esențiale de comunicare sunt corpurile și vocile performerilor – actori și dansatori. Corpul devine limbaj comic și exprimă cu dinamism și autoironie semnificații noi, pe care cuvintele nu le pot surprinde.
Mereu am avut impresia că legile lui Murphy vorbesc despre eșec cu seninătate, ironie și o oarecare candoare. În acest context, cei opt performeri și-au inserat propria viziune despre existența noastră sisifică într-o construcție bazată de hazard. Astfel, o reprezentație va fi diferită de alta după ceea ce le va dicta gravitația, vântul și... „piatră, hârtie, foarfecă”.
„M de la Murphy” este un spectacol prin care am dorit să alătur opt corpuri, care provin din limbaje de mișcare diferite, modelate de stiluri variate de dans (și nu numai). Este o juxtapunere de culturi. Îmi imaginez toate aceste straturi ca pe componentele unei mari mașinării Rube Goldberg al cărei mecanism este dansul. -- Andrea Gavriliu
Concept, coregrafie și ilustrație muzicală: Andrea Gavriliu
Scenografie: Alexandru Petre
Light design: Cristian Simon
Mulțumiri speciale muzicale: Mihai Dobre & Călin Țopa
Recomandare varsta: 12+
Distribuție și echipă
Galerie

4 recenzii
Maria Con
Extraordinar !!! Iti pune un zambet pe buze instant
laura petculet
Recomand acest spectacol . Este altceva si m-a bucurat sa vad actorii tineri . Garantat o sa va simtiti bine, o s aradeti si o sa va puna un pic pe ganduri .
Laura Nicolaescu
Vouchere cadou
Voucher-ul este cadoul ideal, indiferent de ocazie. Fă-le o surpriză celor dragi cu un voucher-cadou valabil pentru achiziția de bilete la orice eveniment de pe mySTAGE!
Cumpără voucherDacă urmărești un eveniment, vei primi pe e-mail informații despre noi reprezentații
