Event

Motanul și unicornul

Momentan nu sunt bilete disponibile

Teatru pentru copii
Teatrul Nou
4.7

O alegorie, într-un realism fantastic, ce face posibilă întâlnirea între un motan şi un unicorn în mijlocul oraşului.

Despre eveniment

„Motanul și unicornul” este o alegorie, într-un realism fantastic, ce face posibilă întâlnirea între un motan şi un unicorn în mijlocul oraşului.


Pe aleea motanului Dude îşi face apariția o ființă mitologică, unicornul Kim.


Unicornul ajunge în oraş în căutarea propriului scop, dar este copleşit de agitația oraşului. Dude este motanul potrivit, în locul potrivit, fiind gata să-i dea o mână de ajutor lui Kim. Deşi motanul, “orăşean” convins, şi unicornul, ființă a naturii, sunt atât de diferiți, aceştia reuşesc să formeze o relație de prietenie puternică, ce le va schimba viitorul amândurora.


O poveste despre prietenie, armonie şi distracție, ce schimbă viața personajelor noastre, şi de ce nu, şi pe a noastră.


Un spectacol care îi va ajuta pe cei mici să-şi găsească locul, indiferent unde se află, şi cel mai important îi va face să înțeleagă că îşi pot face prieteni peste tot.


După: D.M. Larson

Regia: Cristian Ioniță

Distribuția: Mihai Niță / Ion Bechet / Tudor Pîrvu, Iulia Alexandra Neacșu / Tanya Brighidin / Crina Zvobodă


Mulțumiri: Mihai Stănescu


Nerecomandat persoanelor sub 5 ani!


Info:

Vă rugăm să vă prezentați cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. După începerea evenimentului biletele nevalidate sunt anulate automat.


Din respect pentru actori și spectatori, vă rugăm ca, în timpul spectacolului, să țineți telefoanele închise, pe modul Avion sau  Silențios și să păstrați liniștea.


6 recenzii

zvoboda crina

23.11.2024

Marcela Pană

31.10.2024

татьяна бричаг

26.10.2024

Vouchere cadou

Voucher-ul este cadoul ideal, indiferent de ocazie. Fă-le o surpriză celor dragi cu un voucher-cadou valabil pentru achiziția de bilete la orice eveniment de pe mySTAGE!

Cumpără voucher

Dacă urmărești un eveniment, vei primi pe e-mail informații despre noi reprezentații