O zi de vară

O zi de vară

După o piesă de Slawomir Mrozek

O parabolă profundă despre identitatea și condiția umană

AVANPREMIERA - 13 Mai

PREMIERA - 20 Mai

Existența umană, privită microscopic sub aspectul conștiinței umane, ne confirmă faptul că ea nu se datorează lumii exterioare. Dimpotrivă, sub acest raport, lumea exterioară se definește drept o proiecție a conștiinței. Pare cât se poate de simplu, chiar prea simplu pentru înțelegerea umană, care încearcă să complice totul în drumul ei către devenire, către înțelepciune.

Dincolo de filonul sensibil, ușor tragic, avem și o dimensiune a frumosului redat prin muzică, respectiv prin notele de pian văzute ce exprimă variațiunile sufletului dezacordat al omului. Aici comedia umană vine să aducă mângâiere și împlinește frumosul. Personajele glisează pe echilibrul dintre tragic și comic, creionând un șevalet al ficțiunii sufletului care vrea să frângă realitatea crudă.

Acesta e motivul care impulsionează, stimulează acea întâlnire, deloc întâmplătoare, a celor trei personaje într-un univers al neiubirii în fața căruia au de susținut o restanță pe care o datorează însuși existenței sale – vieții.

Izbut, cel care obține totul cu multă ușurință pentru a-și recompensa lipsa de iubire prin ceva care se dovedește, până la urmă, a fi neesențial, crescându-și în acest fel durerea și nesatisfacția interioară până la limită.

Lui Neizbut, care pare ca a acumulat toată neputința umană, identificându-se cu ea pe deplin, nu-i rămâne decât un singur lucru să cerșească iubire și atenție pentru a oferi vieții sale un sens în ritmul dragostei.

Ea, trecută și ea prin mai multe experiențe de iubiri nereușite, continuă să mai creadă într-un miracol, într-o manifestare sibilinică a sentimentului de iubire pe care îl așteaptă din exterior, scrutând peisajul actual din prisma neîmplinirii angosante.

Un adevăr greu de imaginat și de perceput pentru ființa umană este acela că iubirea nu depinde de nimeni din exterior și că nu există iubire adevărată fără acceptarea și împăcarea cu sinele propriu, fără a învăța ce înseamnă  iertarea  – lucru care devine posibil doar prin obținerea identității adevărate.

Iubirea necondiționată pe care o învățăm prin iubirea față de sinele propriu este unica sursă salvatoare, capabilă sa topească toate frustrările și fobiile  care  țin captivă conștiința în labirintul creat de dualitatea intelectului uman, eliberându-i calea spre lumină.

Este dragostea un posibil sens al vieții sau un drum cu sens unic? Și cum se acumulează în concret restanțe pe această cărare presărată de neajunsuri și atacată necontenit de condiții austere imprevizibile?

Reușesc, sau nu, personajele acestei parabole sa-și învingă proprii demoni? Vă invităm să descoperim împreună acest spectacol unde parabola e pariul final al omului.

Distribuție: Corneaun Valentin, Raluca Gheorghiu - Culda, Nicu Rotaru

Regia: Boris Focșa

Scenografie: Daniel Divrician

Muzica: Viorel Burlacu

Light design: Alexandru Macrinici

Costume: Monarch & Yokko 

Producție: Teatru Infinit - 2023