Paracliserul

Paracliserul de Marin Sorescu

Regia artistică: Cosmin Pleșa, Scenografia: Horia Țiganuș

Distribuția: Alexandru Beteringhe

Data premierei: 10 aprilie, 19:00, Sala Studio ,,Stela Popescu"

Textul lui Marin Sorescu face parte din trilogia dramatică Setea muntelui de sare – cu piesele Iona, Paracliserul și Matca, fapt care, cel puțin regizoral, reprezintă o uriașă provocare, mai ales pentru cei care sunt iubitori de mistic, frumos și adevăr.

Pe scurt, piesa vorbește despre felul în care un paracliser, ultimul paracliser, al unei catedrale uitate, își duce veacul înconjurat de gândurile sale, gânduri pe care Marin Sorescu le amplifică, dându-le o valoare semnificativă în desfășurarea piesei.

Indiferent de metoda regizorală în care am aborda piesa, finalul textului vorbește despre focul cel viu care arde dar nu mistuie...

Paracliserul se aprinde de la ultima lumânare, pentru sufletul lui, și ne transmite nouă sensul metaforic al auto-sacrificiului pentru ceilalți, care oricum nu se mai roagă. Rugăciunea lui pentru lume este sensul sublim prin care Sorescu alege să facă o paralelă cu universul artistic creator, mistic prin excelență.

Paracliserul este un personaj central, discret dar central, al unei biserici, deoarece el pregătește atât lumânările pentru credincioși, dar și întregul ritual al fiecărei slujbe săvârșite în lăcașul de cult. Fie ea Sfântă Taină sau doar o rugăciune în miez de noapte.

Împreună cu Horia Țigănuș venim cu o propunere atipică a magicului Dacă stanislavskian pentru această piesă: Ce-ar fi dacă acest paracliser ar fi nu doar ultimul paracliser, ci ultimul om care se roagă pentru întreaga omenire? Și pentru tine, firește...