PĂSĂRI CĂLĂTOARE

Texte adaptate de poezie feminină, după o idee de Riri Silvia Manor

“Păsări călătoare” este o poveste spectacol, o poveste concert și totodată o confesiune, o regăsire. Este o poveste despre secrete nemărturisite, nerecunoscute și neasumate vreodată. Este o confesiune a dragostei sfâșiate, o mărturie a celui care așteaptă, dar și a celei care a plecat. Ca o rană deschisă, iubirea caută vindecarea.  Ar vrea să treacă peste reproșuri. Ar vrea să învingă distanțele, timpul, îmbătrânirea. Ar vrea să se agațe de speranță, de zbor. Este o poveste de iubire: o iubire împărtășită, o iubire sfâșiată între datorie și idealuri. O poveste despre e migrare, despre dor și chemare, despre speranță și reconciliere, despre lumină și nevoia de a aprinde o lumânare, un felinar în întunericul nopții, de a înflori lumina sub razele lunii, despre dorința de a ierta, despre neputința de a uita și de a trece peste trăiri și sentimente. Muzica este și ea un personaj cheie al spectacolului. Ea îi însuflețește pe protagoniștii veșnic îndrăgostiți, poate prematur îmbătrâniți, dar neînfricați și neînvinși în dragostea lor.  Totodată, muzica le răpește sufletul și le inspiră călăuzitor imaginația, fiind o punte peste timp și spațiu, peste convingeri ideologice sau religioase. Precum un martor omniprezent, înduioșat și înduioșător al iubirii celor doi protagoniști, al lampagiilor trubaduri veșnic îndrăgostiți, muzica îi însoțește în labirintul dragostei și al speranței regăsirii. Muzica și iubirea sunt de fapt lumina celor doi îndrăgostiți.