pe spatele fotografiei colț, stânga jos, stă tot ce nu pot uita despre mama

Imediat după revoluția din 1989, mulți români au decis că nu vor aștepta să vadă ce urmează să se întâmple cu țara lor. Aveau nevoie de distanță. Așa că s-au dezrădăcinat și s-au stabilit în alte țări care promit mai mult decât absențele din ultimul deceniu comunist: absența mâncării, absența căldurii, absența libertății.

Acum, la 35 de ani după, condițiile de trai s-au îmbunătățit, iar absența este a corpurilor care încă nu s-au întors. Trimit bani acasă, votează și ne sună, dar corpurile lor sunt de negăsit în România contemporană. Acest spectacol este o experiență participativă care spune povestea acestor corpuri, a căutărilor lor, a bucuriilor, durerilor și a absenței lor. Este o poveste care nu poate fi spusă fără prezența acestor corpuri pe scenă. O poveste a unui cuvânt imposibil de tradus pe care românii nu îl pot uita. O poveste despre tot ce nu putem uita.

Text: Alexandru Ivănoiu

Scenografie și Video Design: Cosmin Stancu