Event

Political Correctness

Momentan nu sunt bilete disponibile

Piesă de teatru
Teatrul in Culise
3.7

O comedie usturătoare despre unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale momentului: corectitudinea politică.

Despre eveniment


Pentru că sala noastră este foarte mică și fiecare loc vândut înseamnă foarte mult pentru noi, vă rugăm, pe cât posibil, să selectați locurile astfel încât să nu rămână locuri singulare în margini sau în restul sălii. Locurile fiind foarte aproape de scenă, iar rândurile de doar 6 scaune, vizibilitatea este excelentă în toate punctele, inclusiv în cele situate în capătul rândului.


O comedie usturătoare despre unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale momentului: corectitudinea politică. 

Într-un viitor deloc îndepărtat în care umorul a fost interzis și numeroase cuvinte și expresii uzuale (pe care nu avem voie să le pronunțăm sau scriem aici!!!) au fost scoase din uz pentru că sunt incorecte politic, controlul a fost instalat complet atât în mediul online, cât și în mediul intim. Autoritățile știu tot ce faci și tot ce spui, iar omenirea se află acum sub atenta supraveghere a forțelor de liniște și ordine ale corectitudinii politice.

Madame Diamandesco, o cetățeană nonconformistă a noii societăți Political Correctness, își duce existența ternă în propriul glob de cristal. O viață fără umor și fără bucurie. Pentru că reușește să încalce din nou legea rostind un cuvânt interzis, aceasta este din nou pasibilă de închisoare și intră în vizorul justițiarului Agent Operațional. Va reuși oare să scape oprobriului public și pedepselor care o așteaptă?


Political Correctness este un spectacol al momentului, cu un umor acid și o puternică amprentă socială, care ne arată că această corectitudine politică, gândită ca un instrument de ajutor în respectarea drepturilor umane și evitarea discriminării, poate deveni o adevărată amenințare cu privire la libertatea omenirii, dacă este denaturată și exploatată în scopuri radicale. 


Sperăm ca acest spectacol să nu fie interzis.


Înainte de a achiziționa bilete la Teatrul În Culise vă rugăm să țineți cont de următoarele aspecte:

*Spectacolele Teatrului În Culise pot fi nepotrivite pentru anumiți spectatori, foarte tineri sau mai conservatori, datorită tematicilor abordate sau limbajului liber folosit. Vă rugăm să aveți în vedere acest aspect atunci când achiziționați biletele.

* Biletele achizitionate își pierd valabilitatea la ora anunțată pentru începerea spectacolului, iar accesul în sală nu mai este permis. În cazul în care alegeți să părăsiți sala în timpul spectacolului nu veți mai putea reveni în interior. 

* Teatrul În Culise își rezervă dreptul de a evacua din sală persoane care prezintă comportamente antisociale sau deranjează buna desfășurare a evenimentului prin zgomote sau discuții care nu au legatură cu atmosfera normală din timpul unui spectacol de teatru.

* Din respect pentru actori și spectatori, vă rugăm ca în timpul spectacolului să țineți telefoanele închise, pe modul Avion sau Silențios și să păstrați liniștea.

Distribuție și echipă

11 recenzii

Andreea Catarina Popescu

30.07.2023

Răzvan Ilie

07.04.2023

Cristina Morosanu

30.01.2023

Vouchere cadou

Voucher-ul este cadoul ideal, indiferent de ocazie. Fă-le o surpriză celor dragi cu un voucher-cadou valabil pentru achiziția de bilete la orice eveniment de pe mySTAGE!

Cumpără voucher

Dacă urmărești un eveniment, vei primi pe e-mail informații despre noi reprezentații