Event

Privacy Settings

Momentan nu sunt bilete disponibile

Spectacolul Privacy Settings este o comedie dark, în care sunt puse sub lupă consecințele întâlnirii dintre societatea românească contemporană și social media.

Despre eveniment

Spectacolul Privacy Settings este o comedie dark, în care sunt puse sub lupă consecințele întâlnirii dintre societatea românească contemporană și social media. Prin umor și scene savuroase, spectacolul urmărește impactul catastrofic pe care îl pot avea rețelele de socializare în cadrul comunităților mici, dar și repercusiunile folosirii lor într-un mod iresponsabil.

Privacy Settings este despre efectele pe care le poate avea mediul online, despre relații, comunicare, lipsa ei, iar nu în ultimul rând despre singurătate și cât de mult ne afectează părerea celorlalți când vine vorba despre noi înșine.

Distribuție și echipă

2 recenzii

Alexandra-Ioana Scutaru

10.11.2017

Maria Diaconu

02.10.2017

Text foarte inteligent, umor cât cuprinde, dar și realism dur, actori foarte buni! Sper să se mai joace la București și cu alte ocazii, pentru că o recomand prietenilor.

Vouchere cadou

Voucher-ul este cadoul ideal, indiferent de ocazie. Fă-le o surpriză celor dragi cu un voucher-cadou valabil pentru achiziția de bilete la orice eveniment de pe mySTAGE!

Cumpără voucher

Dacă urmărești un eveniment, vei primi pe e-mail informații despre noi reprezentații