
Salba Dracului
Momentan nu sunt bilete disponibile
Prima comedie cu tematică originală a lui Alecsandri este Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului, care reflectă contradicţiile din societatea vremii.
Despre eveniment
Regia Alexandru Dabija
TEATRUL FANI TARDINI GALAȚI
Prima comedie cu tematică originală a lui Alecsandri este Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului, care reflectă contradicţiile din societatea vremii, conflictele dintre nou şi vechi. Iorgu, nepotul lui Enachi Damian, bonjurist educat într-un centru imaginar de cultură, la Sadagura, tip superficial, observă că Iaşiul este o urbe anchilozată, unde șabloanele vechilor forme de existenţă nu pot fi dărâmate de suflul înnoirii. Enachi Damian ştie bine că franţuzitul Iorgu trebuie să-şi înalţe neamul nu prin exerciţiul livresc, pe care-l dispreţuieşte de altfel, ci prin puterea banului. Parodie politică și nu numai, SALBA DRACULUI ironizează ascuțit adevăruri amare, false prejudecăți și amendează prefăcătoria ! Pentru autor, piesa devine vocea prin care își face cunoscute opiniile vis-a-vis de tradiții, năravuri sau bune obiceiuri din comunitatea vremii, totul de pe poziția intelectualului cu acut simț critic…. !!! Pentru actorii implicați, SALBA… este prilejul descoperirilor de tipul celor care pornesc din scenă și ajung în interiorul lor, colorându-le mijloacele artistice ! Veți avea surprize ! Iar pentru public, SALBA …. Va fi un bun și oportun prilej de a se reîntâlni cu umorul sănătos, cu farmecul nedisimulat și cu….dulcili grai moldovinesc !
Nerecomandat persoanelor sub 16 ani!
Galerie

Vouchere cadou
Voucher-ul este cadoul ideal, indiferent de ocazie. Fă-le o surpriză celor dragi cu un voucher-cadou valabil pentru achiziția de bilete la orice eveniment de pe mySTAGE!
Cumpără voucherDacă urmărești un eveniment, vei primi pe e-mail informații despre noi reprezentații