Spectatorul condamnat la moarte

SEAS

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului

CONSTANȚA 2023

Producător :  Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu

Titlul spectacolului: Spectatorul condamnat la moarte

Adaptare după Matei Vișniec

Regia: Antonella Cornici

Scenografia: Mădălina Alexandra Mihai

Muzica originală: Șerban Chițu

Lighting design: Lucian Moga & Alexandru Agafiței

Video design: Cristina Huțu

Recomandări de vârstă public: Recomandat peste 14 ani.

Distribuţia: 

Marius Manole,  Carmen Tănase, Vlad Bînzoiu, Bogdan Ujeniuc, Ana-Ioana Sivu-Daponte, Cosmin Maxim, Ana-Maria Fasolă, Liță Ștefan, Marina Fluerașu, Evelyn Marcu

SINOPSIS:

În sala de teatru s-a comis o crimă. Nu, nu avut loc pe scenă sub atenta supervizare a regizorului și a actorilor. Este cât se poate de real. Un spectator este ucigașul, iar toate dovezile arată că el ar fi vinovat. Procesul are loc aici și acum. Spectatorul este condamnat la moarte, dar va trebui să își recunoască fapta. Voi sunteți martorii, iar acum este momentul să veniți în față și să spuneți dacă ați văzut ceva suspect.

„Antonella Cornici construiește un spectacol ca un clopoțel menit să risipească hipnoza indiferenței. Și o face prin straturi suprapuse, de la metaforă până la informație brută (și brutală, adică fără menajamente) proiectată pe un generic de final. Pentru ca scurtul monolog al „vinovatului fără vină”, interpretat de Dani Popa, să încheie într-o notă poetică intensă, la care publicul aplaudă într-o reacție emotivă molipsitoare. Vocea sa, de-a dreptul candidă, paradoxală, poate, în raport cu statura actorului, asortată cu albul inocent, face să dispară, ca apa pierdută în nisip, zavera stârnită dincolo de scenă și indusă personajelor justițiare de pe scenă. Dani Popa vine din spatele sălii, dinspre spectatori, aidoma unui ispășitor a cărui „jertfă” a fost absurdă dar care o încarcă de sens tocmai pentru a trezi conștiințe. „Uneori, justiția nu are timp pentru adevăr”. Vocea blândă, înțelegătoare, modulată în apelul către doamna judecătoare, către procuror, ajunge la o șoaptă penetrantă când amintește că victimele sunt „OAMENI”. (Marius Dobrin, Omul între Lege și Hazard - Spectatorul condamnat la moarte, LiterNet.ro)