Scenografia: Alfred Samuel Mihailovici

Muzica: Bogdan Florinel Marinescu

Coregrafia: Sandra-Elizabeth Mavhima

Concept video-proiecție: Ciprian Duică

Scrisă în 1877, „Stâlpii societății” mi s-a părut mai actuală decât oricând, o afirmație care sunt convins că a fost valabilă în toate epocile și sub toate tipurile de orânduire de-a lungul timpului. 

Rar întâlnești un text care să atingă atât de profund și subtil aspecte universal valabile, care să vorbească aceeași limbă pentru oameni din țări, culturi și mentalități diferite. 

Poate mai puțin în atenția publicului decât „Hedda Gabler” sau Nora, celebrele drame ale lui Ibsen, „Stâlpii societății” merge, în același timp, pe introspecția psihologică, dramaturgul dovedindu-se un atent observator al naturii umane, dar și pe realizarea unei radiografii a societății, surprizându-i un soi de structură esențializată, o serie de puncte nodale reprezentative pentru dinamica unei comunități marcate de jocuri de putere, de fățărnicie, trădări, ipocrizie. 

Vedem cum nevoia firească de a avea repere, modele demne de urmat este întâmpinată de dorința celor puternici de a deveni și mai puternici, de a profita de bunăvoința și încrederea care i se arată. din Norvegia este recognoscibilă și în prezent, cu tot jocul dintre aparență și realitate, cu discursuri manipulatoare și tentative disperate de a conserva în ochii publicului o imagine impecabilă de familie. În adaptarea pe care am realizat-o, m-am axat pe povestea concentrată în jurul familiei afaceristului Karsten Bernick, păstrătorul unui secret ce i-ar putea ruina întreaga viață. 

Am încercat să evidențiez aspectele pe care le-am considerat cele mai relevante pentru această piesă: dincolo de nivelul socio-politic, de mentalități, de rolurile ocupate de femei și de bărbați în societate, piesa reamintește de importanța adevăratelor valori, cele care nu țin de imaginea publică sau de o falsă etică, în spatele căreia regăsești vidul moral. În esență, „Stâlpii societății” conține un mesaj luminos, despre capacitatea omului de a se salva, de a fi curajos, de a-și recunoaște greșelile și de a aprecia prietenia, iubirea, altruismul celor din jurul său, devenind, astfel, mai bun.