Event

Toți fiii mei

Momentan nu sunt bilete disponibile

Primul mare succes din cariera prolifică a lui Arthur Miller - este o poveste despre dragoste, vină și puterea decadentă a lăcomiei.

Despre eveniment

Toţi fiii mei, piesa scrisă şi pusă în scenă în anul 1947,  este cea care l-a propulsat pe Arthur Miller în atenţia publicului american şi a criticilor şi cea care i-a adus primul premiu Tony. Povestea, respectând regula tragediei greceşti de timp, spaţiu şi acţiune, este inspirată dintr-un fapt real, preluat de dramaturg din paginile unui ziar.

Acţiunea se petrece în America, imediat după cel de-al doilea război mondial, în sânul unei familii care a reuşit să se îmbogăţească, profitând de oportunităţile apărute. În casa Keller, dramele sunt însă adânci. Deciziile din timpul războiului au consecinţe tragice, trei ani şi jumătate mai târziu, asupra întregii familii.

Toţi fiii mei revine la Teatrul Naţional la peste jumătate de secol de la prima sa montare în România, în 1948. Din echipa de atunci au făcut parte Aura Buzescu, în rolul lui Katty Keller şi Liviu Ciulei, care a semnat scenografia spectacolului. Toţi fiii mei, montare care face parte din proiectul TNB, Teatru universal contemporan, este o recuperare a unui important text din dramaturgia americană, aproape necunoscut publicului român şi, cu siguranţă, un spectacol de succes.

Distribuție și echipă

105 recenzii

Rareş Petrescu

09.01.2022

Costina Cheyrouze

10.10.2020

camelia

22.12.2019

Vouchere cadou

Voucher-ul este cadoul ideal, indiferent de ocazie. Fă-le o surpriză celor dragi cu un voucher-cadou valabil pentru achiziția de bilete la orice eveniment de pe mySTAGE!

Cumpără voucher

Dacă urmărești un eveniment, vei primi pe e-mail informații despre noi reprezentații